Descriere
Cu un mix intens de portocaliu pământiu și maro călduros, Chronos emană forță și stabilitate. Această cărămidă aparentă este perfectă pentru proiecte care doresc să îmbine note tradiționale cu influențe moderne, fiind o alegere versatilă pentru atât interioare, cât și exterioare.
Cod produs - R194L1,
Dimensiuni (L x I x G): 240 x 71 x 9 mm/240 x 71 x 14 mm
Culoare: roșu
Aplicabilitate:
- Exterior
- Interior
Durată de Viață 100 ani
Cărămida aparentă CEMACON este special concepută pentru construcțiile din România, fiind adaptată condițiilor climatice locale. Aceasta are o durată de viață de peste 100 de ani și capătă un aspect estetic deosebit odată cu trecerea timpului. Prin utilizarea celor mai avansate tehnologii de producție, se obține un material extrem de durabil, cu absorbție redusă de apă și o rezistență excelentă la ciclurile de îngheț-dezgheț.
Argilă Naturală 100%
Pentru fabricarea acestei cărămizi se folosesc argile sau amestecuri de argile, alături de alte ingrediente naturale atent selecționate. Procesul de alegere a materiilor prime este riguros și se desfășoară în laboratorul propriu, pentru a garanta atât calitățile estetice, cât și performanțele fizice ale produsului final.
Rezistență ridicată la Îngheț–Dezgheț
Selecția minuțioasă a argilelor, asigurarea unei densități ridicate a materialului și arderea la temperaturi de până la 1200°C contribuie la obținerea unei absorbții scăzute de apă și la o rezistență sporită la îngheț și dezgheț. Cărămizile aparente CEMACON sunt testate și certificate pentru aceste performanțe în laboratoare internaționale acreditate.
Rezistență la Murdărie
- Fațadele placate cu cărămidă aparentă nu sunt afectate de murdărie, praf și acțiunea factorilor de mediu, fiind ușor de curățat prin spălare. De asemenea, nu își pierd din culoare odată cu trecerea anilor, nu se vor deteriora necesitând înlocuire, au rezistență ridicată datorită proprietăților cărămizii aparente, necesitând minimă întreținere pe toata durata de viață.
Rezistență Mecanică
- Densitatea ridicată și klinkerizarea argilei conferă o rezistență foarte mare cărămizii aparente Cemacon. Indiferent de mărimea suprafeței placate, fațada va rezista atât la acțiunea factorilor naturali (ploi, grindină), cât și a altor factori externi mecanici.
Produsă cu Energie Verde
- Parte din energia necesară pentru producerea cărămizii aparente Cemacon provine din energie regenerabilă obținută în propriul parc fotovoltaic.
Amprentă de Carbon Redusă cu 90%
- Cărămida aparentă Cemacon este rezultatul unui proces tehnologic eficient: consum mic de energie, productivitate ridicată și o amprentă de carbon redusă cu 90% față de plăcile de cărămidă din prima generație, obținute prin tăierea cărămizilor tradiționale pline.
Respectă principiile Economiei Circulare
- Prin utilizarea eficientă a materiilor prime, reducerea deșeurilor generate în procesul de fabricație și reutilizarea acestora în rețete, cărămizile aparente CEMACON sunt fabricate având la bază principiile economiei circulare. Materiile prime utilizate pentru producerea cărămiziilor aparente CEMACON sunt selectate astfel încât acestea să fie reutilizabile și reciclabile, inclusiv ambalajele utilizate sunt din materiale reciclate, asigurându-se astfel un ciclu de producție sustenabil, precum și conservarea resurselor naturale.
Produsă în România
- Suntem mândri că putem aduce pe piața din România o cărămidă aparentă produsă local, în fabrica CEMACON din județul Sălaj, fiind obținută cu cea mai nouă tehnologie din Europa. Astfel, oferim un produs cu calități estetice și proprietăți mecanice deosebite la un preț extrem de accesibil.